Ce a mai putut spune Costel Enache după prestația jenantă a echipei pe care o antrenează

Redactor:
Daniel Anghel
Ce a mai putut spune Costel Enache după prestația jenantă a echipei pe care o antrenează
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul celor de la Astra, Costel Enache, a vorbit despre jocul echipei sale din meciul cu FCSB de pe teren propriu, scor 2-0. Harlem Gnohere a deschis scorul în minutul 29, iar Iulian Cristea a închis tabela în minutul 32.

Acesta s-a arătat dezamăgit de modul în care elevii săi s-au prezentat. Este a doua înfrângere a giurgiuvenilor în acest play-off, după cea de la Craiova, scor 1-0: „În seara asta nu ne-a ieșit nimic, n-am reușit să construim, n-am fost nici foarte preciși în marcaj. Așteptam mai mult pentru că golurile au venit în faze fixe și nu trebuia să fim surprinși. E o supărare pentru mine pentru că ar fi trebuit să fim organizați și să nu avem probleme. Am fost fricoși în momentul în care am avut posesia.

Momentul defensiv este pentru toți, toți sunt implicați și responsabili. Sunt dezamăgit, erau lucruri lucrate, discutate și lucruri pe care băieții mei le făcuseră bine până acum”, a spus Enache la finalul partidei, la Digi Sport.

Enache a explicat și de ce a ales să-l trimită pe Denis Alibec în teren tocmai în minutul 72, în locul lui Valentin Gheorghe: „La 0-2 am început să controlăm jocul doar că nu găseam soluții ca să și finalizăm. Denis Alibec e un jucător care elimină adversari din joc și putea să înscrie. Putea de la început, normal, vine după trei săptămâni fără antrenament specific. Exact pe Bejan am vrut să-l scoatem doar că unul dintre jucători a cerut schimbare din cauza unei accidentări”, a declarat Enache.

Claudiu Belu nu a evoluat pentru Astra în partida cu FCSB, club cu care ar fi semnat un contract începând din vară: „Clubul i-a oferit un contract, au rămas în negocieri. E o chestie care nu ni s-a confirmat. Nu face antrenament de două săptămâni, ieri a fost primul antrenament în care a alergat. Denis face de o săptămână antrenament, nu e chiar simplu să aduci jucătorul după două săptămâni la un nivel bun de joc”, a mai punctat Enache, care se mândrește cu convocările lui Mihai Butean și Valentin Gheorghe la echipa națională U21 a României: „E o bucurie profesională, simt că lucrurile sunt văzute în munca pe care noi o facem. Cei doi jucători chiar merită și eu sunt fericit pentru convocarea lor”.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1 BETANO:

  • 1. CFR Cluj 33p (două meciuri)
  • 2. U Craiova 29p (două meciuri)
  • 3. FCSB 28p (două meciuri)
  • 4. FC Viitorul (două meciuri)
  • 5. Astra 21p (două meciuri)
  • 6. Sepsi 19p (două meciuri)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×